Ministerului Justiţiei
Domnului
Vice-ministru,
Nicolae Eşanu
Comentariul
la modificările Codului Penal al Republicii Moldova
elaborat de către
Comitetul
în
urma sesizării din partea Ministerului Justiţiei din RM
Modificarea propusă , de a
substitui cuvîntul „democratism” art.5
din Codul Penal prin cuvîntul egalităţii , se
acceptă. Această modificare am propus-o şi noi în comentariile
precedente.
Referitor la articolul 6, Codul Penal,
titlul va avea următorul curpins
:”Principiul vinovăţiei”. Se
completează prin: Principiul
caracterului personal al răspunderii penale. Nimeni nu poate fi tras la
răspundere penală decăt pentru propriile sale fapte.
Acceptăm această modificare.
Suntem de acord cu excluderea noţiunii
de responsabilitate prevăzută la art.22 al C.P. Considerăm această stare este
într-adevăr o problemă cu caracter medical şi urmează
să fie constatată prin intermediul cerecetărilor în domeniu.
Pentru a definitiva răspunderea sau iresponsabilitatea persoanei e de ajuns
existenţa precizării stării de iresponsabilitate
prevăzută la art.23 C.P.
În legătură cu introducerea
noului concept de Iresponsabilitate redusă sustinem iniţiativa
însă numai cu condiţia ca la.1 al art23/1 sa fie completat cu
următoarea modificare: „Constatată prin expertiza
psihiatrico-medicală” considerăm că tulburarea psihică
trebuie a fi constatată prin expertiza psihiatrică pentru a nu
permite oricare abuz in aplicarea acestui articol.
De asemenea, considerăm că la
alineatul 2 al aceluiaşi articol pe lângă aplicarea la individualizarea
pedepsei şi la stabilirea măsurilor de siguranţă
această situaţie de tulburare psihică să fie aplicată
şi ca o circumstanţă care va atenua pedeapsa aplicată.
Această situaţie
serveşte drept o atenuantă din cauza impulsului patologic de a
săvârşi infracţiunea la care este supusă persoană ca
urmare a bolii sale psihice. recomandăm ca acest articol să aibă
şi al treilea alineat care să aibă următorul conţinut.
3. Nu poate fi aplicată răspunderea penală în condiţiile
prezentului articol persoanelor ce suferă de Boli psihice în stare
Cronică. Considerăm ca starea patologică a acestor persoane nu
permite aplicare în nici un caz al pedepsei penale, chiar şi în
circumstanţele când aceastea nu sunt în perioada de criză aflându-se
într-o aparentă stare de calm şi responsabilitate.
În cadrul examinării art.31 şi
art.33 propuse spre modificare, ţinînd cont de opinia experţilor
Consiliului European, CHDOM a constatat
faptul că în cazul acestor articole se examinează concomitent
noţiunile de „repetare a infracţiunii” şi „concurs de
infracţiuni”, care practic se utilizează concomitent, repetarea de
infracţiune fiind considerată un simplu concurs de infracţiune,
altfel spus, ca formă a unităţii de infracţiuni, repetarea
de infracţiune se deosebeşte de repetarea (concursul real) ca
formă a pluralităţii de infracţiuni şi prin faptul
că săvârşirea repetată a două sau a mai multor
infracţiuni identice sau omogene este incriminată, fiind
prevăzută în componenţa de bază sau agravanta unei singure
infracţiuni, acest fapt duce la o
interpretare diferită a acestor prevederi şi prin urmare
afectează calificarea ulterioară a faptelor. Totodată răspunderea pentru infracţiunile repetate
dizbalansează stabilirea răspunderii penale pentru concursul de
infracţiuni omogene, astfel se propune de a fi exclus art.31 din Codul
Penal, iar art. 33 urmează a fi completat
Anume astfel considerăm că noul
articol modificat, art.33 va fi aplicat în mod eficient, deoarece prevederile
acestuia vor duce la individualizarea infracţiunii în raport cu fapta
comisă.
Nu suntem de acord cu modificarea
survenită la art.36
in care este introdusă noţiunea de
depăşire a legitimei apărări. Dorim să precizăm
că starea de afect care survine în momentul apărării persoanei
de agresiune nu permite controlul acţiunilor acesteia în raport cu
agresorul. Pe de altă parte orice cedare făcută infractorului
produce posibilitatea victimizării persoanelor.
Foarte putine persoane au
capacitatea de a-şi controla acţiunile în momentul
declanşării unei agresiuni criminale, de obicei acestea au o
pregătire specială. În acest sens introducerea acestei precizări
ar contribui la limitarea drepturilor celorlalte persoane de a se proteja în
faţa unei infracţiuni din cauza riscului de a fi pedepsite penal
pentru o eventuală depăşire a acestui drept.
La art. 53, nu se
acceptă modificarea propusă la alin. 1 litera “d”, prin care
cuvintele “căinţă
activă” se înlocuesc cu cuvîntul “autodenunţării”. în acest
context înlocuirea acestor termini ar crea o Confuzie cu instituţia stipulată
în procedură Penală “acordul de recunoaştere a
vinovăţiei”. Considerăm că căinţa activă
presupune un şir de acţiuni cu un character diferit decât
autodenunţul. astfel căinţa active poate fi dedusă din
acţiunile învinuitului/inculpatului de asistenţă materială
şi morală a victimei de reparare a prejudiciilor, după nivelul
de colaborare cu organul de urmărire penală (chiar dacă acordul
de recunoaştere a vinovăţiei nu este semnat), după alte
aspecte ale comportamentului său. Autodenunţul este pe de altă
parte o informare a organului de urmărire penal asupra faptului şi o
colaborarea în descoperirea infracţiunii şi nu presupune alte
acţiuni acre ar demonstra căinţa infractorului asupra faptei
săvârşite. considerăm că Instituţia
autodenunţului este reglemenată prin intermediul “acordului de
recunoaştere a vinovăţiei” din Codul de Procedură
Penală” pe când căinţa activă trebuie a fi
păstrată în Codul Penal.
Ceea ce ţine de modificarea
Articolului 63 (a) cu privire la faptul includerii ca categorie de pedeapsă
a afişării sau difuzării sentinţei de condamanare, credem
că este inoportună deoarece contravine principiului
publicităţii deciziilor instanţelor judecătoreşti
şi nu este necesar ca difuzarea deciziei să fie inclusă ca o
nouă formă de pedeapsă, deciziile judecătoreşti sunt
publice şi accesul la ele este garantat, mai mult ca atît prin obligarea
expresă de către instanţa de judecată să difuzarea
acestei informaţii prin aceasta se
încalcă articolul
Un alt aspect de modificare a acestui
articol ceea ce ţine de includerea
privării dreptului de a benificia de finanţare sau beneficii
de stat ca o nouă categorie de pedeapsă. În
acest context acest articol nu explica clar ce
presupune finanţarea, provine aceasta de la institutiile statale sau si din
partea altor instutii? Din recomandarile CEDO rezultă că legea
penală tebuie să fie previzibilă şi clară. deci
considerăm că ar fi binevenită introducerea unui nou alineat
unde ar fi clarificată această nouă modalitate de pedeapsă.
Pe de altă parte suntem contra
includerii modificării legate de menţinerea de către
P.juridică a unei culture corporative. Nu putem în acest sens impune o
obligaţie obiectivă persoanei juridice de a păstră o
anumită conduită în cadrul activităţii sale. Ori
voinţa angajaţilor persoanei fizice este diferită de cea a
P.juridice. De aceea nu putem impune o responsabilitate asupra persoanei
juridice pentru conduita angajatului său motivând acest fapt prin lipsa
unei culture corporative.
Organizaţia este obligată să creeze condiţii de
muncă în conformitate cu legislaţia muncii, dar nu este obligată
să educe sau să reeduce angajţii aflaţi în subdiviziunea sa
în conformitate cu anumite norme. Considerăm că nu este necesar de a
include o obligaţie a p. Juridice a menţine o cultură corporativă,
nivelul de cultură şi dezvoltare personală fiind o problemă
ce ţine eminamente de angajat.
Modificarea art. 99 o considerăm inoportună din
urmatoarele considerente:
Completarea care se propune la
lit.a) ,,obligarea la tratament psihiatric; - este evazivă şi
neclară ce ar putea duce în erore subiectii abilitaţi cu aplicarea
legii. Astfel
competente
în stabilirea unui tip de tratament sunt instituţiile medicale
specializate ce activează în baza regulamentelor
Min.Sănătăţii si Protectiei Sociale al RM şi a legilor
speciale în domeniu.
CP prin intermediul prevederilor
sale trebuie să asigure siguranţa statului, a societăţii şi
aplicarea corectă a legii, şi să se refere la domeniile strict
necesare dreptului penal. Conţinutul actual al articolului este cât se
poate de concret şi oportun aplicabil situaţiei prescrise şi nu
incalcă drepturile persoanelor pe care le vizează; în ceea ce
priveşte posibilitatea efectuării unui tratament ambulator psihiatric
considerăm ca acesta nu este posibil în cazul persoanelor ce au savârsit
infracţiuni fiindca aplicarea unui tratament necesită internarea
persoanei suspectate de o maladie psihica în condiţii de staţionar
pentru obţinerea unor rezultate cât mai efective, tratamentul ulterior
daca este necesar,in cazul bolnavilor necesită o supraveghere
riguroasă mai ales in cazul infractorilor ceea ce practic devine imposibil
in tratamentul ambulator, iar persoanele date trebuie supravegheate dacă
urmează în realitate şi corect tratamentul prescris şi nu se sustrag de la efectuarea
acestuia de facto, aratind cu totul o alta atitudine de jure iar supravegerea
familiala sau de alt gen fiind foarte subiectiva in situatia data. Aceasta e o
masură de
siguranţă ce presupune un control riguros in cazul dat, de institutia
psihiatrica abilitata, care nu va putea exercita real acest control in cazul
tratamentului ambulatoriu.
Considerăm ca art.99 nu trebuie
modificat fiindcă asigurarea aplicării şi
efectivităţii acestei măsuri de siguranţă se poate
obţine doar prin internarea într-o instituţie psihiatrică, iar
controlul nemijlocit a bolnavului de catre medici în astfel de condiţii
este maxim.
Reieşind din funcţia prospectivă a
dreptului penal (funcţia de prognozare-previziunea pe viitor a efectelor
aplicării unei norme prin pronosticul rezultatelor posibile şi
compararea lor cu cel dorit) considerăm că dacă s-ar aplica
tratamentul ambulator, în majoritatea cazurilor, pentru asigurarea respectarii
acestuia ar fi necesară intervenţia organelor de drept, dar
drepturile infractorului bolnav vor fi mai bine respectate în condiţiile
internării într-o instituţie psihiatrică decât tratamentul
ambulator în condiiţiile aplicării faţă de acesta a unei
măsuri privative de libertate.
Restul
modificărilor
Teo Cârnaţ
Director Executiv al CHDOM